La buza centenarului ce l-am atins, Bucureștiul este văzut o coroană de spini.

Pe o parte avem nostalgii ai vechiului București, ce tânjesc după perioadele apuse, netrăite, acei salvatori ce vor să scoată din colaps Bucureștiul, cei ce visează la un București interbelic, în care analfabetizarea era de un procent de 45% iar moartea infantilă la colțul străzii, iar pe de o altă parte generația de hate-ri, cei ce bodicăiesc Bucureștiul ca un loc al degringoladelor, debusolada germanofililor și francofililor, pentru care Occidentul este întotdeauna o soluție, iar ultimii, grămăjoara de capitaliști, pentru care Bucureștiul este plaiul de consum și acumulare de material.

De cele mai multe ori cei ce tânjesc hulpav după Occident sunt chiar persoanele ce au părăsit granița doar în vacanțe, a căror ochi devin mreaja obiectivelor turistice.

E frumos Parisul văzut de sus, feluritele vacanțe ce ne încântă vizual, ne înalță simțurile, iar apoi ne întoarcem pe plaiul natal comparând cele văzute, cam la lucrurile de formă se rezumă și cei ce tânjesc după la saveur occidentale.

Am putea să le mai implantăm copiilor noștri sentimentul de apartenență și prețuire de propria glie când noi ne îndepărtăm de crezul strămoșesc?

Ina Maria Stoica