Din 19 noiembrie, rezervă-ți serile de marți pentru un curs special: Cinci anotimpuri sonore – Istoria muzicii, de la Renaştere la Modernism. La Fundaţia Calea Victoriei, organizatorul cursului de istoria muzicii, descoperi cele mai frumoase şi interesante momente din creaţia muzicală cultă, împărţite în 5 anotimpuri bune de ascultat şi reascultat în orice moment al anului.
Radu Mihalache te ajută să înțelegi lucrări pe care poate că nu le-ai mai ascultat până acum şi să afli poveştile unor creatori care au conturat programele sălilor de concert.
Temele celor cinci întâlniri muzicale sunt:
1. Primăvara, vremea Renaşterii – Într-o perioadă în care toată cultura europeană a ieşit dintr-o amorţeală medievală, muzica se află într-o continuă căutare a unei identităţi proprii. Apar primele partituri tipărite, polifonia înfloreşte, muzica laică se dezvoltă, convieţuind în armonie cu muzica religioasă. Este o vreme a noilor posibilităţi. Nume cheie: Orlando di Lasso, Giovanni Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomás Luis de Victoria, John Dowland.
2. Vara, cu soarele Barocului – Un adevărat punct de cotitură pentru muzica occidentală este produs de apariţia operei. Cântăreţii devin superstarurile vremurilor, lumea se învârte în jurul lor. În acelaşi timp, muzica instrumentală cunoaşte o dezvoltare fără precedent, apar multe dintre genurile şi formele pe care le recunoaştem şi astăzi. Nume cheie: Claudio Monteverdi, Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach.
3. Toamna, stabilitatea Clasicismului – Viena secolului al XVIII-lea este inima vie a artei sunetelor. Tot ce a primit din trecut şi va propaga spre viitor trece prin sensibilitatea şi iscusinţa compozitorilor care au vieţuit şi activat aici. Se stabilizează genurile şi formele muzicale, se defineşte orchestra „clasică”. Nume cheie: Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven.
4. Iarna, viforul Romantismului – După o perioadă liniştită trebuie să urmeze şi una agitată. Creatorul începe să ocupe primul plan, sentimentele sunt transmise mai pregnant şi mai clar ca niciodată. Totul se transformă, opera ia o nouă faţă, muzica îşi defineşte umbre şi lumini pe care nu le-a avut niciodată, tonalitatea este împinsă la limitele ei. Nume cheie: Franz Schubert, Johannes Brahms, Richard Wagner, Giuseppe Verdi.
5. Anotimpul X(X), Modernismul – Un nou început, în care „everything goes”… Este o vreme a experimentului, în care autorii rup normele, îşi închipuie lucruri nemaiauzite, se uită către tărâmuri neexplorate, ascultă ecourile trecutului. Fac muzică altfel. Nume cheie: Claude Debussy, Igor Stravinski, Sergei Rahmaninov, Arnold Schönberg.
Cursul începe din 19 noiembrie, are loc seara, de la 19.00, și se desfășoară la sediul Fundației Calea Victoriei – str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Fiecare întâlnire durează două ore. Ca să participi înscrie-te pe contact@victoriei.ro și achită taxa de participare (330 de lei pentru tot cursul).
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.