Zilele astea de vară tîrzie, zăpăcită, obositoare, te scot afară din casă… și din ale tale. Chiar și fără rost te duci în oraș – el te cheamă.

Și-ți dai seama, da, că ceva se schimbă-n orașul ăsta al nostru.

Centrul – în continuare murdar, mizer, gălăgios – e și mai atractiv, mai dulce, mai interesant.

Lasă cîrdurile uriașe de turiști, care-s din ce-n ce mai diverși și diferiți. Uite oameni de-ai locului, de-ai noștri carevasăzică, ieșiți… făcînd și – mai ales – nefăcînd nimica; o surpriză foarte plăcută, cunoscîndu-ne firea.

Străzile secundare-s la fel de neprietenoase, dar – ici-colo – vezi cîte-o clădire care se reface, care se recuperează, cîte-o masă pe trotuar, cîte-o vitrină-nveselită: mici fapte și senzații care se-adună și pe care, oricît de urîcios ai fi, nu poți să nu le vezi, să nu le simți și parcă… parcă… parcă te nimerești zîmbind.

Ceva se schimbă sub ochii noștri – și nu știu cine și ce trage după sine schimbarea asta; doar o văd.

Așa cum văd și știu că era nevoie de schimbarea asta, că-i atît de binevenită așa cum te pocnește dintr-o dată, odată ce-ai ieșit din cartier, din carapace.

Doar că pe măsură ce devine tot mai luminos Centrul, cartierele rămîn tot mai gri, înecate-n nepăsare… tot mai departe – din ce în ce mai departe. Poate și pentru că, atunci cînd vii înspre Centru, străbați zonele moarte, decăzute, oribile, ce-l învelesc: Coșbuc, Calea Rahovei veche, Calea Călărașilor, Sfîntu Gheorghe, Moșilor, Carol I, Kogălniceanu, Berzei, Eminescu.

de The Hungry Mole