Au amintiri vagi sau povestioare adolescentine.
In schimb, multi dintre cei care nu mai vorbesc sau nu mai sunt printre noi au fost redusi la tacere de zumzetul fals al moralistilor crescuti in democratie.
Fiindca nu vreau sa uit si sa ma prefac ca nu stiu, o sa rememorez adevarul trait de acei opozanti veritabili care s au luptat cu un regim totalitar.
In 21 decembrie oamenii muncii, activistii din aparatul de securitate i-au facut pe plac dictatorului.
Stiam ca un mare miting comandat de Ceausescu i-a incolonat pe micii profitori ai regimului. Din motive de siguranta, trierea participantilor era temeinic efectuata.
Eu, spre exemplu, nu eram de incredere, ca student eram suspect dupa turbulentele de la Timisoara.
Dupa miting participantii si-au vazut de drum spre casele lor. Se apropia Craciunul si fiecare slujbas al regimului se organiza prin metode consacrate sa aiba pe masa fructe exotice sau alte delicatese de prin tarile comuniste.
In acel 21 decembrie, cateva zeci de oameni s-au baricadat la Universitate. Am fost acolo, dar m -am temut. Nu cunosteam pe nimeni si-mi imaginam ca pot fi provocatori ai Securitatii.
Am ajuns acasa, la 5 minute de Universitate. Toata noaptea auzeam insa impuscaturi.
A doua zi era o curatenie desavarsita pe strazi si in pasajul de la Universitate. Parea ca am visat.
La Europa libera am aflat ce s-a intamplat.
Retineti ca regimul era sustinut de milioane de oameni. Cine se prezinta astazi disident (nu mai vorbesc de vreun revolutionar) dar cu parinti in structuri de forte, membri de partid, chiar si sef de aprozar, minte. Nu ramanea nimeni pe pozitie daca se opunea cumva monolitului comunist.
Asa ca, acesti revolutionari sunt profitorii schimbarii de putere. Ei doar au participat la tranzitie.
In 22, dimineata, cand am iesit in strada, oamenii muncii au fost tinuti in casele lor. Metroul era gol, nu vedeai tipenie de om.
In schimb coloane lungi de armata mergeau in mars prin oras.
Manevrele n-au fost lamurite nici acum. Dar este cert ca dimineata la 11, cand ministrul apararii a refuzat sa execute ordinele comandantului suprem, soldatii s-au intors in cazarmi.
Din proprie initiativa, fara sa fiu chemat sau incurajat, m-am indreptat, cu alte zeci de mii de oameni adunati intamplator (tineti minte, oamenii muncii erau la casele lor), la sediul central al CC al PCR, acolo unde Ceausescu organiza apararea statului.
Am apucat sa vad elicopterele (doua) care paraseau acoperisul cladirii. Mai departe, cu un alt val de oameni, am ajuns la TVR.
Toate aceste drumuri le faceam pe jos, fara mijloace de transport sau metrou.
Cand am ajuns la TVR tocmai s-a deschis emisia pentru celebrele mesaje ale revolutionarilor.
In acele vremuri, televiziunea de stat era obiectiv militar de importanta strategica.
Va imaginati ca nimeni nu putea ajunge in studioul 4 fara acordul Securitatii.
De altfel, toate tipurile de forte ale Ministerului de interne erau consemnate in unitati si n-a existat niciun politist in uniforma pe strazi.
Zile si nopti am fost in preajma TVR, n-am avut „inspiratia” sa particip la sirul nesfarsit de eliberatori care se filmau in fata poporului.
Timp de o saptamana a urmat un conflict armat cu forte nevazute si morti fara niciun criminal prins.
Dupa 35 de ani ma uit cu tristete unde suntem.
Economic si democratic am invins. Dar am ramas aceiasi, in multe privinte: o noua clasa de supusi, profitori sau lasi, s-a construit in locul fostei nomenclaturi.
Ca si in vremurile odioase, daca iei atitudine impotriva abuzurilor sau critici ierarhia organizationala esti automat marginalizat.
Noua forma de cameleonism este sa ai culorile potrivite de partid dar sa te comporti ca un slujbas cenusiu.
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
