Încrederea în sine – conceptul tot mai ambiguu
Se vorbește mult – sau se vorbea – despre încrederea în sine. A fost, la un moment dat, subiectul preferat în dezvoltarea personală: articole, cursuri, citate motivaționale.
Dar parcă în ultima vreme, încrederea în sine a devenit mai degrabă un motiv de evitare decât o resursă de acțiune.
„Nu am încredere în mine, de asta nu vorbesc.”
„Nu am încredere în mine, de asta nu aplic.”
„Nu am încredere în mine, de asta nu intru într-o relație.”
De parcă lipsa încrederii în sine ar fi un diagnostic final. Un blocaj definitiv. O scuză onorabilă pentru a nu face nimic.
Încrederea nu e o poțiune magică
Suntem tentați să credem că încrederea în sine este acea poțiune magică care, odată obținută, ne rezolvă toate problemele. Devii încrezător și, dintr-o dată, toate aspectele vieții capătă sens și direcție.
Dar realitatea e alta: încrederea nu vine într-o sticluță perfectă, ci se construiește, se ajustează, se testează.
Și, uneori, e un amestec ciudat de ezitare, curaj, repetiție și acceptare.
Ce înseamnă încrederea în sine, pentru tine?
Zilele trecute, mă întrebam sincer: în ce am eu încredere? Dacă nu am suficientă încredere în mine, în ce am atunci?
Răspunsul automat a fost: „în ceilalți.”
Dar dacă am încredere în ceilalți, de ce nu le spun unde îmi sunt limitele?
De ce nu ies în față? De ce nu le arăt acea parte valoroasă din mine, dacă am încredere că vor reacționa frumos?
Nu prea sună realist, nu-i așa?
Încrederea – emoție, stare sau… curaj?
Când spunem „încredere în sine”, despre ce vorbim de fapt? O stare? O emoție? O abilitate?
Uneori, se pare că am înlocuit pur și simplu cuvântul curaj cu „încredere în sine”.
Curajul era cândva definit ca puterea de a acționa în ciuda fricii.
Astăzi, uneori pare că a fi „încrezător” înseamnă să te arunci cu capul înainte, fără filtru, fără conștiență, fără să simți nimic.
„Uite-l, mama, ce încrezător e!” – sau poate doar inconștient?
Vrei mai multă încredere în tine?
Uită-te în oglindă.
Ești aici, în punctul ăsta al vieții tale – plăcut sau nu – datorită pașilor pe care i-ai făcut. Nu întâmplător. Nu pentru că ai fost împins(ă) de alții. Ci pentru că, la un moment dat, ai ales.
Poate că ai greșit uneori. Poate că ai eșuat. Dar tot TU te-ai ridicat, tot TU ai continuat să mergi.
Și chiar dacă nu o vezi acum, există oameni care ar invidia parcursul tău.
Acolo e sămânța încrederii. În faptele tale. În dovezile concrete ale puterii tale.
Concluzie: încrederea în sine nu e despre perfecțiune, ci despre asumare
Încrederea în sine nu este o superputere rezervată celor norocoși. Este rezultatul recunoașterii drumului parcurs, al acceptării cine ești, și al curajului de a face un pas în față, chiar și tremurând.
Nu aștepta să simți încredere totală ca să începi.
Începe, și încrederea se va construi din mers. Pas cu pas. Act cu act.
Ai adus deja povestea ta până aici. Ai tot ce-ți trebuie ca să o duci mai departe.
Sunt Cristina Drăghici, Mindset Coach și susțin oamenii să își transforme mentalitatea pentru a depăși provocările din viețile lor. Hai să lucrăm împreună ca să îți recapeți claritatea, încrederea și echilibrul interior. Îmi poți scrie la cristina@mindsetdesign.ro
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
