28 C
București
duminică, iulie 21, 2024

Bucharest Financial Plaza – Au fost autorizate lucrările de reconfigurare a clădirii

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, că a emis autorizaţia de construire pentru o serie de lucrări care vizează reconfigurarea imobilului din Calea Victoriei nr. 15, clădire care a găzduit Bancorex.

„Mă bucur să văd astfel de proiecte serioase în care dezvoltatorii respectă normele de urbanism şi integrează clădirea în zona culturală învecinată. În cazul de faţă, se repară în măsura posibilului o eroare majoră de urbanism a anilor ’90. Vor fi executate lucrări de reconfigurare spaţială, volumetrică, de extindere a imobilului şi de amenajare exterioară şi peisagistică, precum şi de reamenajare a parcării auto subterane. Se va remodela ‘Podium-ul’ pentru a se putea amenaja terase înierbate care vor extinde spaţiul public spre clădirea CEC”, a precizat Nicuşor Dan.

El a menţionat că se vor executa lucrări pentru eficientizarea energetică a clădirii, iar odată cu eliminarea parţială a etajelor se va îmbunătăţi vizibilitatea asupra clădirii CEC şi a Magazinului Victoria. Lucrările au o durată de execuţie de 36 luni, iar termenul de valabilitate a autorizaţiei este de 24 luni.

În martie 2021, Banca Comercială Română (BCR) a finalizat transferul de proprietate asupra clădirii Bucharest Financial Plaza, fostul sediu al companiei din Calea Victoriei, către Immofinanz, pentru aproximativ 36 de milioane de euro.

Clădirea Bucharest Financial Plaza este amplasată în apropierea Kilometrului 0 al Bucureştiului, lângă Centrul Vechi. Proprietatea a fost finalizată în 1998, fiind cea mai impozantă clădire a oraşului la acel moment şi a fost modernizată în 2012. Construcţia poate fi uşor împărţită între cele două secţiuni, Tower (17 etaje) şi Podium (6 etaje) şi beneficiază de cel mai mare atrium iluminat natural din oraş.

foto: Nicusor Dan/facebook

sursa-bucurestifm.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie