4.4 C
București
marți, decembrie 5, 2023

Asociația AVATAR a oferit tinerilor cu deficiențe de auz acces la cultură prin ateliere de meșteșuguri și folclor

În data de 2 noiembrie am inaugurat expoziția-instalație ”Simt românește, chiar dacă nu aud”, care este  găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român în sala Media până pe data de 12 noiembrie 2023, expoziție în cadrul căreia va avea loc și evenimentul de final al proiectului, în data de 10 noiembrie, la ora 12.00.

Produsele pe care copiii le-au creat în atelierele de meșteșuguri  – semne de carte, potcoave, sporul casei, zgărdane etc. la care se adaugă elemente și puncte de interes vizuale, lumini compun un traseu prin care vizitatorii trec. O expoziție instalație este o experiență senzorială, care implică simțurile, în special cel vizual.

Dreptul la educație și cultură este garantat prin lege și doar în acest fel se poate crea și menține o societate evoluată. Dar accesul la cultură, pentru unele categorii, este limitat de bariere. Bariere de limbaj, în cazul persoanelor cu deficiențe de auz. Limba română nu este limba lor maternă, așa că ei nu pot surprinde nuanțele limbii dintr-un act cultural. Un interpret poate traduce textul în limbasemnelor, dar acesta fiind un limbaj sintetic, mult mai sărac în simboluri decât orice limbă vorbită, se va pierde din sens și emoție, actul artistic fiind astfel lipsit de subtilități. De aceea, proiectul CONNECT se referă la folclor și tradiții, antropologie culturală și transmiterea patrimoniului imaterial, toate derulate în limba semnelor române, prin adaptarea conținuturilor la specificul comunicării acestui grup țintă.

Beneficiarii proiectului au fost 40 de copii și tineri cu deficiențe de auz din două școli speciale din București, care au învățat despre valorile naționale culturale din sfera patrimoniului imaterial, au beneficiat de conținuturi video accesibilizate în limba semnelor române, și-au dezvoltat competențe de a recunoaște și reproduce manual simboluri reprezentate pe obiectele de patrimoniu și înțelegerea semnificațiilor acestora.

În acest scop am organizat ateliere, unde copiii și tinerii au avut la dispoziție toată această informație vastă cu transmitere orală într-o formă accesibilă lor. Au realizat obiecte artizanale care sunt expuse în sala Mediade la Muzeul Național al Țăranului Român.

Beneficiarilor, dar și copiilor și tinerilor neauzitori din toată țara, li s-au pus la dispoziție diferite materiale video în limba semnelor române, în care li se explică obiceiuri și tradiții, simboluri folclorice, cât și importanța prezervării lor. Acestea se găsesc pe canalul de YouTube al Asociației AVATAR – https://youtube.com/playlist?list=PLhUEbk2PZfnH8YrYrOuHadR7aS4z6Z7Rb&si=zmcR-YuNYZxO7M6M

Ne dorim ca toți adolescenții și copiii cu deficiențe de auz să aibă acces la cultură, să devină nu numai consumatori dar și creatori de produse culturale.

”CONNECT”  este un proiect al Asociației AVATAR, derulat în perioada februarie-noiembrie 2023 în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special nr. 3, Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz ”Sfânta Maria” și Muzeul Național al Țăranului Român și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Simt românește, chiar dacă nu aud!

_____________________________________________________________________________________

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.